Nimicul lui Krumel

“Clienti dati dracului” in SEO si SEM

Un fel de “Clients from Hell” in versiune romaneasca, dar titlul folosit mi se pare ceva mai bun asa. 🙂

“Clientul nostru, stapanul nostru.” cred ca e o zicala ce afecteaza negativ mentalitatea unora dintre noi. Clientii ajung sa ceara in SEO lucruri pe care nu le pot sustine. “Vreau rezultate, nu ma intereseaza” e raspunsul unui client care nu stie online si cum se fac afacerile pe online.

Cateva din perceptiile pe care clientii le au despre marketingul pe motoarele de cautare:

Toti vor “Seo”. Asta inseamna ca nu stiu ce vor, de cele mai multe ori se raporteaza la trafic mult din nimic si locuri la cautari pe care ei nu le pot avea pentru ca nu au continut, timpul e scurt ptr ce cer ei sau nu au buget de link building.

“SEO” e o chestie misto de care au auzit si de care “stiu” ca au nevoie. Nu stiu in schimb ce inseamna nevoia aia si cum se realizeaza.

Toti au o problema cu PageRank-ul. De ce e mic? De ce se pierde? Cum apare? Nu se poate trai fara…

Evident, ptr ca au auzit pe la cunoscatori ca PageRank-ul e “tata lor”, clientii vor sa aiba PageRank cat mai mare. Nimic altceva nu mai conteaza daca PageRank-ul e mare. “- Cat de mare? – Pai cat se poate de mare, 10 se poate?”

Consiliezi clientul si ii explici ce trebuie facut iar el are un prieten care stie mai bine. Foarte des intalnita ….mentalitatea e ca un prieten stie mai bine decat cel pe care l-am angajat. Iar problema apare in momentul in care clientul decide modificari la site fara aprobarea sau instiintarea ta. Evident, tu esti responsabil de rezultate.

Intotdeauna intervine prietenul cunoscator de toate. Mie mi se pare o mare problema cand un client iti spune: “Stii, am modificat fara sa iti zic ptr ca mi-a zis un prieten in care am incredere”.

Nu sint preot sa ai incredere in mine, sint un om pe care il platesti sa iti faca bani. Prietenul e cel care nu e responsabil de ceea ce cunoaste sau zice. Eu sint.

Tu aduci trafic prin SEO si SEM, ei ti-l trimit pe Facebook si Twitter. Aka “Social Media iz ză șit, las ca stim noi.”

Pentru ca nu au timp sa se informeze si ptr ca modelul (gresit) practicat de altii (mai mari) e cel urmarit, clientul decide sa puna popup spre campanii FB. In schimb plateste PPC (Adwords) ptr a aduce trafic.

Sau, tot site-ul e impanzit cu scripturi FB ptr a arata potenta. Mai ales magazine online care in loc sa scoata in evidenta optiunea de cumparare si datele despre produs, evidentiaza faptul ca au 3 fani pe Facebook. Evident, vor mai multi.

Esti responsabil de ce nu faci pentru ca evident clientul decide. Strategia si auditul SEO oferit nu e implementat de catre alti factori (designeri, programatori, strategi etc. – toti apartinand clientilor). Lucrul asta atrage de la sine un esec in privinta rezultatelor la cautari.

Clientul decide ca prestatorul de servicii SEO e cel vinovat, “el vrea rezultate”.

Un alt aspect, probabil intalnit si in alte domenii, tine de faptul ca clientul cere rapoarte si analize. E dreptul lui sa faca asta si e bine ca o face. Problema apare in momentul in care clientul primeste aceste materiale .. pentru ca nu le citeste sau nu stie la ce i-ar folosi.

Totusi, rapoartele trebuiesc cerute pentru a justifica (mental) o activitate pe care clientul o considera importanta.

Un exemplu specific tine de rapoartele de inscrieri in directoare pe care clientii le cer dar pe care nu le inteleg. Justificarea prin astfel de rapoarte e inutila, controlul asupra muncii nu se tine prin astfel de lucruri ci prin rezultate.

Cheia succesului sta in garantarea pozitiilor la cautari, asa stie clientul (si nu numai). Nu oferi garantii SEO, inseamna ca nu esti bun.

Garantarea SEO e o metoda a celor care inseala clientii, asta pentru ca singura atractie e garantarea si nu rezultatele avute, recomandarile, portofoliul. Legal, o garantie SEO e egala cu 0. Verbal e o intelegere intre un hot si un naiv.

Toata lumea poate face SEO, deci trebuie cautat pe cel mai ieftin. Clientul considera ca SEO e un produs pe care il iei de pe raft, platesti ptr el cat mai putin si scoti profit rapid in urmatoarea zi.

Pentru asa ceva exista PPC (Adwords). Dar si acolo sint multi experti care cred ca succesul sta (doar) in bugetul consumat.

Daca toata lumea poate face SEO, atunci nu toata lumea poate avea rezultate. Iar in SEO doar rezultatele conteaza.

UX, CRO, WA sint in general acronime pe care multi nu le cunosc sau abia incep sa le cunoasca. Clientii considera ca nu e nevoie sa ai un site optimizat pentru conversie, volumul de trafic suplineste lipsa unor elemente de bun simt ptr un vizitator.

Ba chiar, mari experti in ecommerce nu cred in teste A/B sau/si MVT. Asta ptr ca ecuatia e simpla:

Daca la n vizite am x conversii inseamna ca la n +n vizite rezulta x +n conversii = $$$

Ecuatie valabila pana cand trebuiesc platite facturi, rezultatul da cu minus.

Cifrele conteaza, “experienta ochiului” e inutila. Practica des intalnita atunci cand clientii isi evalueaza concurenta la cautari.

“Ala de pe locul 1 e un concurent de al meu, un fraier nou pe piata (offline). De ce e pe locul 1 el si nu eu care sint de 12 ani?”

Google, pentru multi, e un fel de Camera de comert a Romaniei. El ar trebui sa tina cont de volumul de vanzari din offline si sa ignore situatia online. Acelasi lucru il fac si unii bloggeri care cred ca ptr ca au PR mare sau audienta online, trebuie sa fie si sus la cautari.

Alti prestatori SEO obisnuiesc sa se uite doar la cifrele privind traficul sau back link-urile ptr a decide daca o nisa poate fi atacata sau nu. Un ochi “aruncat” pe o cautare rezolva multe mistere pe care cifrele nu le evidentiaza.

Totul se cumpara cu bani si exista bani pentru orice. Exceptand pentru facturi, evident.

Clientul doreste sa ocupe un anumit loc la o cautare, i se explica efortul care trebuie facut; solutia e simpla: cumparam un kil de link-uri. Asta doar ca intentie…

“De cate backlink-uri am nevoie? Cumpar acum 5000 si am rezolvat treaba. E bine asa?”

Volumul rezolva orice problema, 5000 de IBL-uri facute in 2 zile inseamna SEO. Strategia de linkbuilding e pentru fraieri.

***

Ma opresc aici.

Clientii ar trebui sa invete pe cat posibil ce inseamna marketingul pe motoarele de cautare si sa asculte de cel pe care l-a angajat. El e responsabil de ceea ce se intampla, nu programatorii sau vreun prieten iscusit.

Articolul incearca sa puna o caramida la baza educatiei unui client ce vrea sa inteleaga ceea ce inseamna SEO. Zgomotul de pe blogurile unor cunoscuti nu au ca baza decat informatii subtiri, dupa ureche.

Daca stiti si voi altele, please share. But don`t spam.