Bine ai revenit! Sint sigur ca o sa iti placa articolul, te-as ruga sa il dai si altora sa il citeasca! Mersi.

» Durata de citire: 3 – 4 minute

Intentionam mai demult sa scriu un post despre critica, ce inseamna ea, cu ce se confunda si de ce e atat de evitata.

Am vazut in ultimul timp o reticenta asupra parerilor critice si a persoanelor care le exprima. Ca si cum, o afirmatie care nu convine devine calomnie, o persoana care critica nu ar avea drepturi si intotdeuna criticile sint neindreptatite.

De cele mai multe ori se admite ca in critica e si un sambure de adevar, un adevar care poate ajuta. Critica ridica semne de intrebare indiferent de forma in care e spusa, intrebari pe care in mod normal nu ni le-am pune.

Ce e critica:

A dezvalui lipsurile, greselile, defectele unor persoane, ale unei opere, ale unor stari de lucruri (aratand cauzele si indicand mijloacele de indreptare). * A aprecia valoare etica, artistica etc. a unei opere. * A arata cu rautate (sau cu exagerare) partile slabe ale unui lucru sau ale unei persoane; a comenta in chip rautacios, nascocind lipsuri si greseli; a barfi.

Cam asta ne invata DEX-ul, in realitate critica e condiderata rautate, mai ales daca e venita de la oameni ce nu fac parte din “cercul de cunoscuti”.

Cu alte cuvinte, daca intrebi pe twitter cum li se pare oamenilor un site abia creat si iti exprimi o parere critica, raspunsul e dat doar celor cunoscuti. Restul care au criticat sint etichetati ca oameni care ar avea ceva cu o persoana, o firma sau un proiect. E des intalnita atitudinea asta in .ro, … da in .ro ptr ca cei care obisnuiesc sa urmareasca discutiile de pe US stiu ca in general discutiile se poarta obiectiv, cu patima dar fara a denigra persoanele care critica. Si nu numai pe US.

In .ro ceri feedback intr-un loc public si te astepti sa fii pupat in fund, critica e intotdeauna negativa …mai ales daca vine de la persoane care nu fac parte din…cerc. As putea lejer da nume, dar nu o fac pentru ca in posturile mele nu discut persoane sau firme, ci atitudini.

Argumentele aduse devin interpretari subiective, tot ce se spune pare negativ si tendentios. Receptivitatea criticii e de multe ori inlocuita cu invidie, orgoliu, evaluare josnica a celui care critica sau chiar “dusmanii”.

Da, unii ii considera dusmani pe cei care ii critica, am auzit de dese ori “ala e dusmanul meu“.

Ah, numai vorbim de “o alta parere”, “gandire si perceptie diferita” sau poate chiar “cunostinta de cauza”. Daca critici, clar nu poti avea o alta parere …cel mai sigur iti manifesti “dusmania” fata de altul.

Unde apar astfel de atitudini de dispret fata de critici? La cei care se auto proclama notorii intr-un domeniu sau altul, la cei care nu sint in stare sa admita o greseala sau o omitere, la oamenii care de obicei se cred superiori si perfecti, la cei care de multe ori nu rezista decat servind gloatei …circ.

Dar auto critica? De cele mai multe ori confundata cu narcisismul, laudele de sine creaza un tonus psihic pozitiv, “azi sint cel mai bun” e o fraza vazuta in filme sau perpetuate de persoane in alte contexte.

“Oare gresesc?”, “E posibil sa ma fi inselat?”, “Oare am omis ceva?” – intrebari care de obicei nu sint puse de persoanele care nu accepta critica. In plus, “e imposibil sa nu fi avut dreptate”….

“Criticism may not be agreeable, but it is necessary. It fulfils the same function as pain in the human body. It calls attention to an unhealthy state of things.”

Zicea Winston Churchill, un om obisnuit cu critica. Tu cat de obisnuit esti sa fii criticat? Eu as vrea sa fiu criticat….